SOIURI DE STRUGURI

‹ INAPOI

 

TĂMÂIOASA ROMÂNEASCĂ

 

Soi tip muscat provenit din Grecia Antica, se cultivă de cel puțin două milenii pe teritoriul țării noastre.

 

Tămâioasa românească a facut parte din vechiul sortiment al podgoriei Drăgășani (de unde și sinonimul Tămâioasă de Drăgășani) alături de soiurile românești: Crâmpoșie, Braghină și Gordon.

 

Caractere ampelografice: floare hermafrodită – normal pe tip 5-6, frunză de mărime mijlocie - 5 lobată, petiol lung de 12 – 15 cm.

 

Strugure de mărime mijlocie (150-180 g) și formă cilindro-conică, dens în boabe. Bob de culoare galben-aurie cu pete ruginii pe partea însorită, crocant și intens aromat.

 

Butuci de vigoare mijlocie cu lungime medie a lăstarului de 100-120 cm.

 

Coacerea deplină a strugurilor se realizează din prima decadă a lunii septembrie până în a doua decadă a lunii octombrie în funcție de direcția de producție (vinuri seci - vinuri dulci). Tămâioasa românească iubește cel mai mult toamna lungă. În acest fel strugurii acumulează 240-250 g/l zaharuri iar prin supramaturare atinge 270 g/l sau poate depăși aceste valori.

 

Este un soi sensibil la ger, secetă, la exces de umiditate. Ușor sensibil la făinare și foarte sensibil la mană și botrytis.

 

Producția medie de struguri/ha este de 8000 kg.

 

Aceste vinuri, în funcţie de cum au fost elaborate pot fi vinuri ce se pun în consum imediat sau pot fi învechite câţiva ani.

 

Sunt vinuri cu buchet floral-condimentat intens.

 

Vinurile seci se recomandă a fi servite ca aperitiv sau cu salate, dar și specialități condimentate din bucătăriile Asiei.

 

Vinurile demidulci sau dulci se recomandă a fi servite cu deserturi pe bază de fructe dar și independent de o gustare dulce, pentru a-i aprecia gustul și valoarea.

 

Sursa: Nedeluţ Dumitru, Crama Știrbey



Tamaioasa Romaneasca

 

Tamaioasa Romaneasca

 

Tamaioasa Romaneasca