EVENIMENTE - NOUTATI

 

vicii si delicii 2019

 

Peste 300 de vinuri la degustare, show-uri culinare, cursuri de inițiere și masterclass-uri specializate

 

Peste 300 de sortimente de vinuri din România și din afara țării vor face deliciul iubitorilor de vin, în cadrul celei de-a treia ediții a Salonului de Vinuri Vicii și Delicii, ce va avea loc în perioada 18-20 octombrie, la Expo Arad. Evenimentul este completat de show-uri culinare pregătite de bucătari de renume, dar și cursuri de inițiere în lumea vinurilor sau masterclass-uri pentru cei care vor să își aprofundeze cunoștințele din domeniu.

 

În zona de Vicii, unii dintre cel mai importanți producători de vin din România vor avea spre degustare vinuri deja consecrate pe piață, dar și produse noi, în timp ce cramele tinere vor aduce în fața publicului rețete mai recent lansate, dar care au cucerit deja gusturile exigente ale cunoscătorilor. Piața autohtonă de la Vicii și Delicii 2019 va fi anul acesta acompaniată și de vinuri din țări precum Franța, Italia, Ungaria, Republica Moldova sau Grecia, consolidând astfel statutul internațional al evenimentului.

 

În zona de Delicii cei care vor trece pragul evenimentului vor putea degusta preparate culinare deosebite, pregătite de chefi celebri, printre care Radu Zărnescu și echipa sa, Masters of Flame, sau Salvo Lo Castro (italian stabilit în România, timp de 11 ani bucătar la Vatican).

 

O altă noutate a acestei ediții de Vicii și Delicii este dezvoltarea unei componente educațională, prin care vor fi aduse publicului în zilele de sâmbătă și duminică cursuri de inițiere în fascinanta lume a vinurilor - adresate iubitorilor de vin amatori, dar și masterclass-uri specializate pentru cunoscători susținute de somelierul Sergiu Nedelea.

 

Expozanții (crame, importatori și distribuitori):

  • Balla Geza
  • Villa Vinea
  • Cardin
  • Cramele Recaș
  • Cricova
  • Domeniile Averești
  • Crama Teodor
  • Davino
  • Vini DitaliaTrade
  • Oprișor
  • Winepoint
  • Crama Andronic
  • Gorgandin
  • Casa de Vinuri Ștefănești
  • Produse Moldovenești, Chateau Vartely
  • Westdental
  • Alexandrion Group
  • Domeniile Sera
  • Avincis
  • Liliac
  • Budureasca
  • Domeniile Urlați
  • 1000 Chipuri
  • Rewine
  • Maxi Mark
  • Dealul Dorului
  • Samburesti
  • Vincon
  • Selgros
  • Csanyi
  • Birăuaș
  • Vignadoro
  • Aramic
  • Silvania
  • Dradara
  • Daiconi
  • Spyros
  • Hermeziu
  • Thesaurus Wines
  • Alira
  • Crama Delta Dunării

Biletul de acces general (zone de gastronomie și vinuri) este de 30 lei, suma incluzând un voucher de consum în valoare de 10 lei, valabil pentru orice produs din cadrul evenimentului.

 

Bilet de acces în zona de gastronomie este de 10 lei (suma echivalează cu un voucher de consum de 10 lei, valabil pentru orice produs din cadrul evenimentului).

 

Biletele se pot achiziționa aici.

 

PROIECTELE NOASTRE

 

Bază de date a cramelor din România
 
A1
Salon de vinuri și turism viticol, a 7-a ediție
11-13 Mai 2024
 
Salon gastronomic, a 3-a ediție
5-6 Octombrie 2024

Abonați-vă la Newsletter