EVENIMENTE

‹ INAPOI

 

 

World Of Wines by Vinimondo

 

 

World of Wines (WOW) este un eveniment ce-și propune să omagieze portofoliul VINIMONDO de vinuri premium din toată lumea. WOW va fi prima degustare profesională a întregului portofoliu al unui importator din România și este o provocare pe care o îmbrățișează cu inimile deschise și pentru că marchează 10 ani de la fondarea VINIMONDO. 

 

Numele evenimentului  "World Of Wines" este derivat din numele companiei "VINIMONDO" (care este literalmente tradus ca "lumea vinurilor"), dar, mai important, numele evenimentului are în spatele lui un portofoliu ce cuprinde vinuri din întreaga lume: Europa, Lumea nouă, Statele Unite, Orientul Mijlociu, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă. Deci, "World Of Wines" nu este doar un nume de marketing, este pur și simplu un nume corect, ce cuprinde vasta varietate de vinuri din ofertă. În prezent, VINIMONDO are peste 1.000 de etichete, capabile să satisfacă cele mai stringente solicitări ale clienților și joacă un rol activ continuu în educarea atât a pieței, cât și a consumatorilor, cu obiectivul clar de a acoperi cele mai largi gusturi și bugete de pe piața din România.


World of Wines by VINIMONDO va avea loc joi, 30 mai, la Palatul Bragadiru, Calea Rahovei 147-153, în inima orașului și având un uriaș patrimoniu cultural, care complimentează poveștile și istoria fiecăruia dintre vinurile din portofoliul Vinimondo. 


Program general:

 

09:00 - 10:00, pauză cafea, balcon, etaj 1

 

10:00 - 10:30, Conferință de presă VINIMONDO, balcon, etaj 1

 Sunt invitați toți producătorii parteneri VINIMONDO.

 

10:30 - 11:00, Degustare personalizată media și pauză cafea, Salon Conferințe

 Va fi prezentată o selecție de vinuri din portofoliul VINIMONDO.

 

12:00 - 13:00, Bufet prânz, terasa de vară

 

13:00 - 15:00, HoReCa, Colosseum Grand Ball Room

Accesul se face pe bază de invitatie la degustare profesională de portofoliu

 

15:00 - 19:00, Public, Colosseum Grand Ball Room

Accesul este condiționat de achiziționarea unui bilet de intrare

 

20:00 - 21:00, Gala premiilor VINIMONDO 10 ani, Colosseum Grand Ball Room

 

Partenerii VINIMONDO din România vor fi premiați pentru eforturile lor de a promova vinurile.

 

MC: Cosmin Tudoran

 

21:00 - 22:00, petrecere-cină VINIMONDO, terasa de vară

 

Este plăcerea noastră de a invita toți partenerii prezenți la Gala Premiilor Vinimondo 10 ani, la acest moment special al evenimentului.

 

22:00 - 00:00, URMA @Palatul Bragadiru - Concert aniversar VINIMONDO

Colosseum Grand Ball Room

 

..........................................................


Program masterclassuri:

 

ORNELLAIA masterclass, 11:00 - 12:30, Salonul Roșu

Masterclassul va fi susținut de Matteo Zanardello - Export Area Manager.

 

Mastroberardino masterclass, 11:00 - 12:30, Salonul Verde

Masterclassul va fi susținut de Lucrezia Bencivenga​ - Export Manager.

 

INAMA masterclass, 13:00 - 14:30, Salonul Roșu

Masterclassul va fi susținut de Alessio Inama​.

 

RIEDEL - THE WINE GLASS COMPANY masterclass, 13:00 - 14:30, Salonul Verde

Masterclassul va fi susținut de Stefano Canello - Riedel Group | Sales South East Europe.

 

GAJA masterclass, 15:00 - 16:30, Salonul Roșu

Masterclassul va fi susținut de Gaia Gaja.

 

BIBI GRAETZ masterclass, 15:00 - 16:30, Salonul Verde

Masterclassul va fi susținut de Vincenzo D'Andrea - Sales & Marketing Director/ Winemaker.

 

..........................................................


Biletele se pot achiziționa aici www.iabilet.ro

 

Mai multe informații găsți pe www.wowbyvinimondo.ro

 



 

Abonare Newsletter
 

Aboneaza-te la newsletter

Afla noutati despre vinurile si cramele din Romania

9 + 3 = ?