EVENIMENTE

‹ INAPOI

 

 

 Gault & Millau, Ghid de vinuri româneşti 2019 

 

Ghidul de vinuri românești Gault&Millau 2019 s-a lansat oficial în România

 

  

Degustarea unui vin este o activitate multisenzorială, iar percepția finală este influențată atât de ceea ce vedem, simțim sau auzim, cât și de ceea ce mirosim și gustăm. Locul în care ne aflăm și emoțiile pe care le avem contribuie și ele la experiența pe care o trăim în acel moment. Chiar și un ghid al vinurilor te poate influența (sau ghida).

 

După ghidul gastronomic, lansat în mai 2018, care a inclus 141 restaurante și localuri POP din București și alte cinci orașe și a devenit o referință pentru piața de gastronomie locală, Gault&Millau lansează un nou ghid pe piața locală – dedicat vinurilor românești.

 

Oriunde este prezent în lume, Gault&Millau face recomandări experte și promovează tot ce este relevant pe plan local. Astfel, pe lângă ghidul gastronomic care apare în fiecare țară din rețea, ghidul de vinuri are o tradiție de peste 20 de ani în Germania și Austria, ghidul de șampanie din Franța este apreciat de cunoscatorii din domeniu iar ghidurile de bere și, respectiv, ciocolată din Belgia reprezintă un instrument ideal în descoperirea de produse artizanale.

 

 

152 vinuri românești de la 63 crame locale

 

Lansarea ghidului Gault&Millau a vinurilor românești a avut loc pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment dedicat în care s-a anunțat clasamentul și premiile Gault&Millau România pentru 2019. În această primă ediție a ghidului sunt incluse 152 de vinuri românești de la 63 de crame din România.

 

"Ghidul prezintă o selecție a celor mai bune vinuri românești într-un context internațional prin metodologia și echipa de evaluatori implicate. Sperăm astfel să contribuim la promovarea unui produs local valoros și cu un imens potențial: vinul românesc." declară Ștefan Mortici, co-CEO Gault&Millau România

 

 

Metodologia ghidului de vinuri românești Gault & Millau România 2019

 

Metodologia a presupus trei etape principale, precum și colaborarea cu o echipă de experți locali  pentru etapele de pre-selecție si cu o echipă de experți internaționali pentru etapa de evaluare.

 

Astfel, în prima etapă s-a realizat o listă lungă a vinurilor românești de aproximativ +1000 referințe cu sprijinul lui Sergiu Nedelea (somelier) și Robert Marshall (consultant de vinuri, WSET).

 

Cei doi experți locali au făcut apoi o selecție de 220 de etichete în a doua etapă, plecând de la lista lungă de +1000 de referințe. Criteriile de selecție în această etapă au fost reprezentativitatea soiurilor, specificul local și regional, dimensiunea cramelor și calitatea recunoscută pentru anumite vinuri, vechimea vinului, disponibilitatea pentru achiziție/ consum.

 

A treia etapă, evaluarea, a fost realizata de o echipă de experți internaționali formată din Ana Săpungiu (Master of Wine), Caroline Gilby (Master of Wine) și Isa Bal (Master Sommelier).

 

În vederea evaluării vinurilor, echipa de experți internaționali a aplicat metodologia internațională Gault&Millau și a atribuit astfel scoruri aferente fiecărei etichete în urma unor degustări desfășurate în mai multe runde. Degustarile au fost ’semi-blind’, evaluatorii neștiind etichetele, având însă la dispoziție informații despre varietățile de struguri din vin și despre anul de producție.

 

Scorul minim de intrare în ghidul de vinuri românești Gault&Millau a fost de 80/100 pentru vinurile POP (accesibile, cu un raport bun calitate/preț, preț sub EUR 10) și +84/100 pentru segmentul principal din ghid (producție recentă & etichete mai vechi). Dintre cele 152 de vinuri de la 63 incluse în selecția 2019, 130 de vinuri sunt în segmentul principal și 22 de vinuri POP, acoperind astfel o gamă extinsă de soiuri, metode de vinificație, regiuni geografice și ani de producție.


 

Dintre vinurile prezentate în ghid ghid, cele mai apreciate au fost:


  • Cel mai bun spumant: Rhein Extra Brut Imperial (Chardonnay) - Halewood (86 de puncte)
  • Cel mai bun vin dulce: Transylvanian Ice Wine 2016 (Pinot Gris, Muscat Ottonel și Neuburger) - Liliac (93 de puncte)
  • Cel mai bun rose: Har 2017 (Cabernet Sauvignon și Syrah) - Dagon Clan (90 de puncte)
  • Cel mai bun vin alb multisoi: Valahorum 2016 (Chardonnay, Sauvignon Blanc și Tamâioasă Românească) - Tohani (90 de puncte)
  • Cel mai bun Pinot Gris: Lechburg Pinot Grigio 2016 - Lechburg (90 de puncte)
  • Cel mai bun Sauvignon Blanc: Cuvee Petit 2016 - Avincis (89 de puncte)
  • Cel mai bun Chardonnay: Anima Chardonnay 2017 - Domeniile Săhăteni, Aurelia Vişinescu (90 de puncte)
  • Cel mai bun vin alb din soiuri locale: Diamant 2016 (Fetească Albă și Fetească Regală) - Villa Vinea (89 de puncte)
  • Cel mai bun vin alb: la egalitate Avincis Crâmpoşie Selecţionată 2017 - Avincis şi Premium Fume 2017 (Sauvignon Blanc, Chardonnay și Pinot Gris) - Budureasca (92 de puncte)
  • Cel mai bun Syrah/Shiraz: Origini Shiraz 2015 - Budureasca (89 de puncte)
  • Cel mai bun Merlot: la egalitate Bauer Merlot 2016 - Bauer, Selene Merlot 2017 - Cramele Recaş (88 de puncte)
  • Cel mai bun Cabernet Sauvignon: Casa Isărescu Rezerva 2014 - Casa Isărescu (90 de puncte)
  • Cel mai bun vin roşu multisoi: Cvartet 2016 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Feteasca Neagra și Syrah) - 7arts (93 de puncte)
  • Cel mai bun vin roşu din soiuri locale - Negru de Drăgăşani: la egalitate Price Ştirbey Rezerva Negru de Drăgăşani 2016 - Ştirbey şi Via Marchizului Negru de Drăgăşani 2016 - Viile Metamorfosis (90 de puncte)
  • Cel mai bun vin roşu din soiuri locale - Fetească Neagră: Cuvee Guy de Poix 2015 - SERVE (92 de puncte)
  • Cel mai bun vin roşu: Smerenie 2016 (Shiraz, Pinot Noir și Dornfelder) - Crama Oprişor (94 de puncte)

 

 

Descarcă:

 

Gault&Millau România_Clasamentul general al vinurilor românești

 

Gault&Millau România_Selecția de vinuri POP 2019

 

Gault&Millau_Premiile pentru vinurile românești 2019

 

 

gault millau

 

 

Despre Gault&Millau – Ghidul Galben

 

Gault&Millau este primul ghid internațional gastronomic care a intrat pe piața românească.

 

Ghidul a fost publicat mai întâi în Franța acum 50 de ani de doi jurnaliști pasionați - Henri Gault și Christian Millau - și s-a făcut cunoscut prin susținerea reprezentanților noii bucătării franceze precum Paul Bocuse sau frații TroisGros. În timp, ghidul a cunoscut un success internațional, Gault&Millau fiind acum prezent în peste 30 de țări și 6 continente.

 

În România, Gault&Millau a publicat în mai 2018 primul ghid local gastronomic – o selecție de 141 restaurante și localuri POP din București și alte cinci orașe din țară. Atât ghidul, cât și premiile anunțate la gala de lansare a acestuia au devenit o referință pentru piața de gastronomie locală.

 

28/11/2018

Alina Iancu


 

 

WINES OF ROMANIA - PURE EXPERIENCES
Abonare Newsletter
 

Aboneaza-te la newsletter

Afla noutati despre vinurile si cramele din Romania

9 + 3 = ?